marți, 10 martie 2015

Pachetele cu mere


Aluat fraged, umplutura delicioasa cu mere si scortisoara.





Ingrediente pentru aluat : pentru circa 21-22 bucati
-400 g faina
-200 g unt / margarina la temperatura camerei
-65 g zahar
-2 galbenusuri
-100 ml smantana la temperatura camerei (25 % grasime)
-o jumatate de lingurita sare
-o jumatate de plic praf de copt

Ingrediente pentru umplutura :
-600 g mere (se cantaresc fara coaja si cotor)
-50 g zahar
-2 linguri rase de faina
-1 lingurita cu varf de scortisoara macinata
-un praf de sare

Ingrediente pentru uns / presarat deasupra :
-1 lingura cu varf de zahar tos
-1 lingurita scortisoara macinata
-30 g unt / margarina moale, aproape topit(a)

Preparare :
Pentru umplutura, merele curatate se taie cubulete, se pun intr-un vas de plastic, se adauga celelalte ingrediente de la umplutura, se amesteca si se pune vasul in microunde la incalzit 5 minute. La jumatatea timpului se scoate, se amesteca, se pune din nou inapoi, pana trec cele 5 minute. Se scoate de la microunde, se amesteca din nou si se lasa la racit pana se pregateste aluatul.
Pentru aluat, se cerne faina intr-un vas, se adauga restul ingredientelor si se framanta un aluat moale, dar nelipicios. Cu siguranta va mai fi nevoie de putina faina, deoarece de la caldura mainilor untul/margarina incepe sa se topeasca si aluatul se va lipi. 
Sa urmarim, totusi, sa obtinem un aluat moale.
Pe masa de lucru se presara faina si se intinde aluatul subtire. Se decupeaza cercuri cu un bol (ca pentru salata) de diametrul de 11-12 cm. Pe fiecare cerc de aluat se pune o lingura cu varf de umplutura cu mere si se aduna aluatul ca un pachetel. Se intoarce pachetelul cu partea adunata in jos. Aluatul care ramane dupa decupare se framanta / se intinde / se decupeaza din nou. Se pun pachetelele in forme de briose (muffin). Nu e nevoie sa ungem formele cu grasime, deoarece acest tip de aluat nu se lipeste. Daca nu aveti forma de briose, se pot pune si in tava, dar probabil ca se vor lati putin pachetelele in timpul coacerii.
Cu o pensula se ung deasupra pachetelele cu unt / margarina moale (aproape topit/a) si se presara cu zahar amestecat cu scortisoara. Pe fiecare pachetel se face o mica taietura (ciupitura) cu o foarfeca sau cutit (ca sa aiba aburii pe unde sa iasa in timpul coacerii). 
Se coace in cuptorul preincalzit la 190 de grade, pana se rumenesc frumos deasupra.





























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu